MRS Residence și Fundația Metropolis
MRS Residence și Fundația Metropolis, alături de Codin Maticiuc: demararea lucrărilor la UPU Pediatrie Ploiești
În toamna lui 2024, MRS Residence, în parteneriat cu Codin Maticiuc și Fundația Metropolis, au demarat lucrările de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe (UPU) al Spitalului de Pediatrie din Ploiești.
Initiațiva a fost declanșată ca urmare a concertului caritabil organizat de MRS Residence în vara anului 2023, care a generat fonduri de aproximativ 85.000 €, sumă dublată ulterior de Fundația Metropolis în cadrul programului „Spitale Publice din Bani Privați”
Lucrările au început efectiv în octombrie 2024, iar în februarie 2025 reprezentanții MRS Residence și Codin Maticiuc au vizitat șantierul pentru a evalua progresul acestora. Modernizarea vizează echipamente medicale moderne, instalații noi (climatizare, gaze medicale), mobilier adaptat nevoilor copiilor și un design interior mai prietenos și igienic.
Acest pas reconfirmă angajamentul MRS Residence față de comunitatea locală: dezvoltăm locuințe, dar îi susținem și pe cei mai vulnerabili — copiii — prin proiecte cu impact real.